( de fapt e deja marti, ca e trecut de miezul noptii)
„Pe aici nu pun piciorul singura pentru nimic in lume”...asta a fost primul meu gand cand am strabatut zona in care se gasesc cele 3 scoli de alfabetizare pentru prima data cu Dani cu masina...si acum zambesc... :-) cand am fost in urmatoarele dati tot cu Dani cu masina pe acolo, simteam ca mi se face stomacul cat un purice doar la gandul ca va trebui sa parcurg zona singura vreodata...si nimeni nu banuia ca mi-e teama...dar Domnul a vazut si a zambit cred...stia ce ma asteapta.......azi a fost ziua cea mare...singura-singurica pe acolo, pe jos, ca nu este nici un mijloc de transport in comun...doar vaci si ceva porci mistreti (domesticiti?!?...nu par sa aiba treaba cuiva)...dar no, nu stiu sa calaresc J ...astazi am inaintat singura, dar cu Domnul meu de mana, fara de teama, ba inca zambind pentru ca mi-am amintit ce am gandit la inceput...inca o data Domnul mi-a aratat ca nu e important ce gandesc eu, sa nu ma limitez doar la rationamentul meu...El are planuri mult mai mari pentru mine...si asa e...
Cei care ma cunosc, ma cred cand afirm ca mi-a si placut...in stanga aveam mlastini, pe urma un tinut umbros cu mango, in dreapta se insiruiau colibele, una cate una...pe drum, persoane negricioase captivate atat de evident de trecerea mea pe acolo...mi-am tras ochelarii de soare pe ochi si m-am facut ca nu-i vad cum susotesc si se inghiontesc pe langa mine...de-odata, am auzit un glas venit parca de dincolo de cer: „Good morning, miss”...woow, cineva ma cunostea si recunostea...2 copilasi....ciudat, nici nu-mi aminteam fetisoarele lor, cu siguranta sunt fie de la clasele de alfabetizare, fie de la children club...incep sa am „relatii” pe aici J
Am ajuns cu bine la prima clasa de alfabetizare...acasa la Santosh...aici ma solicit cel mai mult...e nevoie de organizare multa, de perseverenta, dar a fost bine...ma simt asa fericita printre copiii acestia, desi ma doare, dar nu cand sunt cu ei, insa dupa ce plec simt cum ma prabusesc in mine adesea, dar nu, nuuuuu, nu raman acolo, prabusita, ca nu-i vreme de asa ceva aici J
La plecare, mi-as fi dorit ca in loc de maini sa am tentacule ca si caracatita...cele doua maini mi-au fost absolut insuficiente ca sa-i tin de manute pe toti...aproape toata distanta inspre casa lui Ghita Devi unde urmau alte doua ore, cu alti copilasi, am strabatut-o cu toata puzderia de copii dupa mine...vaaaai, dar nu puteam sa inteleg nimic din ce-mi spuneau si atata tot imi vorbeau, doara-doaraL...eu le vorbeam in engleza, ei in hindi, pana la urma am dat-o pe romana ca si-asa nu ne intelegeam....poate nici nu aveau atata nevoie sa-i inteleg, cat sa-i ascult, si sa-i tin de manuta si sa ma rog...offf, cat mi-as dori sa le stiu limba...nici macar alfabetul nu arata la fel...
La Ghita Devi munca efectiva e mai bine organizata...exista o randuiala, dar e drept ca sunt si mai putini copilasi, aproximativ 30 si asta conteaza.
Mi-e teama pentru ca incep sa iubesc locurile astea si ma simt asa familiara...mi-am dorit asta, dar in momentul asta mi-e teama de implicatiile pe care le poate avea...nu sunt pregatita...dar sa raman la prezent...viitorul nu e al meu.
Si sa fac un popas si in trecut...ca n-am mai scris de ceva timp ...ia sa vad ce-mi mai amintesc, ca atatea s-au intamplat...ooooo, saptamana trecuta am fost pentru prima data cu scuterul cu Dani...sport extrem fara nici o exagerare...aici e un sport extrem in tot vacarmul de pe strazi...ma tot minunez cum se descurca Dani pe strazile astea asa de aglomerate si haotic circulate...era intuneric....din fata veneau musuroaie de masini cu lumini orbitoare...eu efectiv inchideam ochii ca nu mai vedeam nimic, iar Dani inainta, se strecura printre masini, otoristi, riste, vaci, oameni, biciclete...are un dar, Dani, cel al soferiei...e atata de bun, incredibil cum l-a inzestrat Domnul...e de prisos sa mai spun ca a si evitat de doua ori sa ne accidentam, aici treci ca prin „urechile acului” zi de zi aproape...o fractiune de neatentie si gata...oooo, si am scapat si fara sa ma plesneaca peste fata „doamna Milka”...eram la milimetru de ea...noi pe moto, intre vacuta si alta masina si „tanti” era cu coada in aer, pe lateral...deja ma vedeam „palmuita”, dar am trecut inainte sa-i dea drumul...aveam de ce sa ma demachiez de ar fi fost altfel finalulJ
Sambata, am ramas singura la biserica aproximativ o ora...am fost la children club si pana sa vina Dani cu Simona la intalnirea de tineret aveam o ora sa hoinaresc , dar nu foarte departe...asa ca, impinsa si de foame, am inceput sa cutreier imprejurimile...si ce sa mananc eu..iarasi porumb din acela tipic...am mai povestit cum se prajeste aici...nu mai insist...si atata am cautat...pana la urma am gasit pe marginea drumului...si nenea ala a incercat sa ma pacaleasca...si nu m-am lasat...stiam exact cat trebuie sa coste, n-are nici un drept sa dubleze doar pentru ca sunt alba...si m-am luat la negociat cu el pana la ultimul rupee...s-au adunat in jur vreo 10 barbati, roata in jurul meu...pe moment mi-am spus...”hopa, Doamne, ajuta-ma sa scap de aici teafara” si vanzatorul de porumb imi dadea tot pe rand cate un rupee rest...la care eu, mai, mai da...inca trei rupee, inca doi, inca unul..ii tot aratam pe degete, ca nu stia boaba de engleza....aici asa se tiganesc pentru orice...tine de cultura, asa ca nu mi-a fost rusine...mi-am spus in gand ca daca lui nu-i rusine sa incerce sa ma smechereasca pentru niste amarati de rupees, nici mie nu mi-e rusine sa ma targuiesc cu el pentru ceva ce-mi apartine...si cei din jur s-au adunat....era show...o alba cumpara porumb de pe marginea drumului si se targuieste de numa’ sa-si primeasca restul...la un moment dat au inceput sa rada...eu credeam ca de mine, dar nici gand...radeau de vanzator si-l inghionteau sa-mi dea restul...dupa ce mi-am primit toti banutii inapoi, m-am ridicat de jos tacticos, ca stateam pup in fata lui, am zambit invingatoare si i-am spus „danievad” (=multumesc)...i-am simtit ca ma privesc cu respect, mai un pic si aplaudau...si vanzatorul mi-a zambit...ce ciudat e totul aici...ei se targuie de dragul de-a se targui...la inceput m-am speriat cand s-au adunat oamenii, ma temeam sa nu creada ca fac pe desteapta, dar acasa Dani mi-a spus ca nici vorba, le-am castigat „respectul” cica...halal respect...ca depun efort si nu-mi place, dar .incerc sa ma adaptez...si daca tot am prins avant....m-am pus sa caut si snururi pentru pantalonii astia ai nostri marimea ....dincolo de orice marime J....si am gasit pe un domn care vindea snururi printre alte materiale...si l-am intrebat cat costa un snur...si cica el...10 rupees...m-am uitat chioras la el...si am spus ca-i dau un rupee/snur (mi-am incercat norocul)...dar a tinut...am cumparat 3 snururi cu 3 rupees J a spus Dani ca mai ca si el i-ar fi oferit 5 rupees...so, afacerista ma fac J glumesc...insa aici, cumparaturile sunt cu adevarat o provocare...trebuie sa te pregatesti cu nervi bine stapaniti, rabdare si o doza buna de indrazneala.
La tineret participa cam 2-3 tineri pe langa noi ceilalti, mica noastra echipa...insa e asa atmosfera familiara...stam in cerc, la inceput jucam un joc, cantam si pe urma petrecem in Cuvant...2 baieti sunt foarte inteligenti...Vikash si Dipak...ne rugam pentru ei...Vikash s-a deschis mult fata de noi, a crescut cu un tata care-i chinuie...el vine mereu la intalniri sambata pentru ca gaseste altceva acolo, gandeste...Dumnezeu sa-l si convinga de dragostea Lui, ne rugam pentru el.
Mi-e somn de numa’. Aseara Dani a plecat in tara la inmormantarea mamei sale...am ramas doar fetele in apartament...yeeeee J Mi-e asa draga, Ioana...de-abia acum incep sa realizez si sa-mi amintesc cum Dumnezeu ne-a apropiat cu ani buni in urma...in urma unui esec (desi e mult sa-l numesc asa...depinde cum e privit), scoala mea de soferi...acolo ne-am cunoscut si apropiat...eu eram la cea de-a doua examinare, ea la prima...ne stiam de la bise, dar cel mult ne salutam...din acea zi calda de vara a inceput totul...si a durat ani...si inca mai dureaza....vai, cat de minunat leaga Domnul lucrurile unele de altele.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu