LUNI, 6 APRILIE 2009

Ieri, prin bunatatea lui Dumnezeu a avut loc botezul lui Amit…sarbatoare aici,
printre noi, dar si in Cer…o duminica frumoasa, insorita inca de dimineata…in biserica, in prima parte, desi am stat cu Alisha mai mult prin spate si afara, totusi inima mea a fost inundata cu o bucurie speciala…ii vorbeam Domnului in gandul meu, si ma rugam si El se facea simtit in inima mea…au participat destul de multi, copii, tineri si adulti…m-am bucurat sa revad doi dintre tinerii care inainte cu o zi au participat la tineret pentru prima data…si a fost si Viki…barbatul acela tanar, care duce o lupta crancena cu drogurile…simteam ca mi se rupe inima, cand il vedeam cat de greu isi controleaza tremurul, cat de mult isi doreste o schimbare…imi place sinceritatea lui copilareasca…Dumnezeu sa se indure de el!
Desi, vineri si sambata Dani a tot incercat sa accelereze lucrurile cu zidirea bazinului (si a si reusit, pentru ca a fost terminat proiectul la timp – lucru mare aici ), totusi lucrurile nu s-au intamplat precum am fi crezut noi…aveam bazin, destul de adanc…insa curentul s-a luat si nu am mai avut apa….insa, nu la intamplare, Domnul nu a ingaduit sa se ia curentul pana ce bazinul nu a fost umplut cu apa pana la genunchi…iar putinul acela s-a dovedit a fi suficient pentru botezul lui Amit. Amit e cea de-a treia persoana care paseste in apa botezului de cand Ioana si Dani sunt aici…desi e un baiat de 18 ani, saracacios, umil si simplu…Domnul i-a zambit si l-a iubit…si l-a dorit…si i-a dat puterea ca sentimentul sa fie reciproc, ca si Amit sa tanjeasca dupa nevoia de a fi in relatie cu un Dumnezeu viu, real si iubitor. Fiind periculos si putand sa duca la multe complicatii, nu Dani a fost cel care a oficiat botezul, ci a apelat la un pastor indian…e interesant…in India e libertate religioasa, cel putin oficial…insa, strainilor le este interzis sa aiba convertiti si se pedepseste aspru…de exemplu in ce ne priveste… vecinii din bloc, din imprejurimi, stiu ca lucram la scoala…Simo la scoala privata, eu la clasele de alfabetizare, stiu ca suntem crestini, ca nu credem in hinduism, ca obisnuim chiar sa mergem la biserica…daaar, nu stiu ca Dani insusi are o biserica, ca avem intalniri cu copiiii “children club”…Ioana ne spunea, ca daca s-ar afla am fi izgoniti din bloc, din cartier, in cel mai bun caz…insa nu traim cu teama aceasta in spatele nostru…ne vedem linistiti de vietile noastre, nici nu ne avantam excesiv de mult in discutii ample, mai ales eu si Simona…si ori de cate ori ne intreaba cineva pe strada ce facem aici, in Patna le raspundem ca invatam copiii la scoala privata si ii dam numele sau eu la clasele de alfabetizare…iar atunci lor nu li se mai pare nimic suspect, fiind obisnuiti cu maicutele catolice care au facut multe asemenea actiuni aici.
Ok, sa revin la botezul lui Amit…chiar inainte sa paseasca in apa botezului, Amit a facut o frumoasa marturisire, pacat ca nu am inteles-o, insa stiu ca a fost frumoasa, pentru ca l-am vazut sincer si zambitor si cum gesticula…l-am “citit” ca sa spun asa. Doamne, cat de minunat lucrezi Tu, cat de revelant Te sti face pentru fiecare in parte…in ciuda diferentelor dintre noi, cat de minunat, unic si personal Te sti descoperi fiecaruia.
Astazi, luni, am mers de dimineata la toate cele trei clase de alfabetizare…am avut de notat inca cateva lucruri inainte de sedinta pe care o vom avea maine cu toti profesorii…dorim sa aducem cateva imbunatatiri, sa introducem caiete de teme, pe langa cele de clasa, sa organizam mai bine munca invatatorilor la clasa…Dumnezeu sa ne dea intelepciune si dorinta de a fi cat mai buni si eficienti pentru copilasii acestia, de dragul Lui. Dupa ce am plecat de la casa lui Santosh, acelasi baietel, Guddu, care ma asteapta de fiecare data la final si parcurge cu mine de mana distanta dintre scoala de alfabetizare si casa lui, m-a luat de mana si astazi…insa, in locul unde trebuia sa ne despartim m-a tras de manuta si mi-a spus ceva din care eu nu am inteles nimic mai mult decat “miss” insa dintr-o data mi-am dat seama ca vrea sa merg cu el, ca ma invita acasa la el…nu stiam unde sta, cat de departe, insa am avut sentimentul ca trebuie sa-l urmez…asadar, i-am zambit si l-am lasat pe el sa ma conduca…ne-am abatut de la drumul principal, am intrat pe un culoar imprejmuit de un fel de case-colibi (nu erau nici colibi din lemn, nici case…niste ridicaturi din pamant cred, foarte saracacioase)…ma conducea atat de sigur si mandru, si desi eu eram putin stingherita de privirile celor din jur, el inainta foarte sigur pe el… dupa cateva minute, am ajuns la casa lui…o camera in care trona un pat mare si tare si o masa incarcata de caiete, haine si nu mai stiu ce…mi-a prezentat-o pe sora lui in varsta de 16 ani, pe o matusa de-a lui, am inteles ca mai are inca un frate, dar el nu era acolo…i-am intrebat de parinti…din semnele ce mi le faceau am dedus ca sunt plecati…nu stiu insa daca temporar sau nu…am schimbat discutia…le-am spus ca au un baietel tare istet (spus…gesticulat, de fapt)…imediat au inceput sa ma serveasca…cu ceaiul lor specific (ceai cu lapte…la culoare arata ca si cacaua cu lapte, la gust…n-am cu ce sa compar…nu pot sa spun ca-mi place, insa ori de cate ori sunt servita cu el il beau pana la fund)…mi-au adus ceva biscuiti si “snacksurile” lor specifice picante…ma simteam stingherita de faptul ca ei cu atata drag si deschidere imi puneau la dispozitie putinul lor…si ma gandeam la cultura noastra, din occident…ar avea o lectie buna de dat indienii alor nostri…stiam de la Dani cat de tare se bucura ei cand pot face asta, si ca daca chiar vrei sa-i faci sa se simta bine atunci sa servesti…asadar, am facut intocmai…si desi nu am stat mai mult de 10-15 minute, m-am simtit minunat de bine printre ei, cocotata pe marginea patului acela inalt si tare...din putina si stalcita engleza pe care o vorbea sora lui Guddu am inteles ceva…..”you…come…next time…come”…imi venea sa o imbratisez de drag, cum se chinuia cu atata seriozitate sa formuleze o noua invitatie…si i-am promis ca am sa mai trec pe la ei…si daca Domnul ma ajuta, am s-o fac cat de curand…imi pare rau ca n-am avut la mine aparatul de fotografiat…insa data viitoare doresc sa fac cateva poze cu ei si locul in care ei traiesc zi dupa zi.