Oboseala chiar si-a spus cuvantul ieri, n-am mai fost capabila sa scriu nimic, n-am mai avut nici timp, nici putere...de fapt, nu cred ca voi mai apuca sa tin un jurnal zilnic sub forma aceasta, oricat de mult mi-ar placea, dar timpul la laptop e limitat, nu avem decat unul si in putinul timp liber pe care-l avem trebuie sa scriem amandoua, iar acum prin harul Domnului avem si internet deci, ne bucuram ca macar reusim sa ne mai stamparam dorul luand legatura cu cei de acasa....astazi au fost doi indieni, angajati ai retelei de cablu, si cu tot felul de improvizatii au reusit sa ne faca conexia...incredibil, dar pt tot aranjamentul asta s-a pus in folosinta si cablul de la epilatorul meu...am ras cu Simo cu lacrimi...ne gandeam sa ne imprastiem toate lucrurile prin camera, ca da’ daca mai gasesc ceva care sa poata fi folosit si in alte scopuri decat cele stiute de noi...
Ieri, am avut parte de o zi cu totul si cu totul speciala: am primit primul pupic de la un copilas indian si prima imbratisare.....vaaaai, ca m-au trecut fiorii, ce dor imi eraaaaa....sa nu fie nimeni socat, dar inca de dinaintea plecarii noastre spre India am fost avertizati ca pe aici nu avem voie sa „sarim” la copilasi sa-i pupam si imbratisam, doar intindem mana si cam atat...hmm, acuma macar sa le mangaiem caputul tot nu ne-am abtinut, si nu cred ca e ceva gresit pt ca n-au avut reactii ciudate si cred ca apropierea noastra se va accentua in mai mult de atat. La scoala, sunt atat de disciplinati...cand ii intrebam ceva ne raspund ceva de genul: „Yes, madam”, „No, madam” etc etc...la orice spun, adauga „madam”...am impresia ca ma aflu undeva, intr-o colonie britanica cu genul asta de abordare...oricum, sunt draguti, pentru ca se deschid, si in ciuda disciplinei impuse copilul tot copil ramane...dornic sa se joace, sa fie iubit, acceptat, mangaiat, incurajat...copilasul care m-a luat prin suprindere pupandu-ma e un copil mai special, iar specialul asta consta in faptul ca provine dintr-o familie de indieni crestini, cu adevarat crestini, genul de familie indiana care in dragostea lui Cristos a gasit eliberare si de multele poveri impuse de o cultura pagana, ca cea hindusa. Pentru prima data de cand sunt aici, am vazut 2 indragostiti....2 indieni indragostiti...este vorba de Santosh si Lois, 2 indieni casatoriti de 7 ani, parinti a doi copii, cu al treilea pe drum....ei sunt prietenii Ioanei si a lui Dani, iar aseara i-am vizitat pentru prima oara...imediat am remarcat ceva special la ei...femeia...Lois, zambea, nu doar cu gura, ci si cu ochii...avea acel licar, acea feminitate in felul ei de-a fi, se simtea ca e o femeie libera dupa vorba, atitudini, comportament...se vedea ca iubeste si ca e iubita...pfffiu, n-am mai vazut asta pe taramurile astea, desi am trecut pe langa mii de persoane...a fost o incantare...curios lucru e faptul ca s-au casatorit in modul traditional...parintii au fost aceea care au pus la cale casatoria lor, fara ca ei sa se vada si sa se cunoasca reciproc...ce ciudat mi se pare mie, si lor ce ciudata le sunt eu ...oricum, l-am simtit pe Isus in ei mai presus de orice traditie si cultura.
Tot ieri, am inceput sa imi intru mai mult in atributii la scolile de alfabetizare...am mers cu Ioana si am ajutat-o, m-am ocupat de organizarea unor jocuri, si am pus intrebarile la sfarsitul lectiei...copilasii sunt minunati... sunt asa draguti ca vin si ne aduc flori, ce rasfatata sunt de Domnul prin asta...numai ca trebuie sa-i invat cum sa le culeaga, pt ca ei vin si ne aduc strict floarea, fara codita, tulpina...nu ai de ce sa le prinzi laolalta si sa faci un buchetel, iar eu as fi incantata sa le pot aduce acasa sa le pastrez pe birou, dar asa cum le aduc ei, no chance...dar orice se poate invata, asa ca mi-am propus sa-i invat si cum sa culeaga floriJla scolile de alfabetizare sunt in jur de 35/clasa iar sambata la children club se aduna intre 100-200...sunt atat de cumintei si atenti si interesati de tot ce aduci inaintea lor... noi am mers, am iesit, am investit resurse de tot felul, am pus samanta...fie ca Domnul sa faca sa incolteasca si sa aduca rod...atat de mult imi doresc asta, si stiu ca Domnul vrea si poate!
Dupa-masa, am coborat singura cu Alisha jos, in fata blocului, pana au facut Ioana cu Simo curatenie in apartament...bineinteles ca Alysha a tras imediat la jocul ei preferat de joaca...curtea vecinilor in mijlocul careia troneaza un leagan mare...am intrat in curtea lor iar ei ne-au intampinat amabil si ne-au permis sa ne jucam...am intrat d nou in vorba cu Aditi, fiica de 15 ani a gazdei...e o fata desteapta, vorbeste o engleza ingrijita...se vede ca face parte dintr-o casta superioara...m-am bucurat ca am gasit cateva subiecte comune de conversatie.
Seara, ne-a luat un dor de duca, si pe mine si pe Simo, dar din fericire Domnul ne-a intarit sa facem haz de necaz, ca doar asta e specific romanesc... uneori tare sanatos mai e...am avut un moment asa fain cu Simo, am fost noi insine, asa cum ne stiam...am ras, am vorbit, ne-am rugat, am rasfoit albumele cu poze primite cadou de la „ai nostri”...in primele zile a fost mai aiurea, ca ni se parea ca trebuie sa intram in pielea altor personaje, care nici macar nu ne reprezentau...dar incetul cu incetul, ne regasim pe noi, si odata regasite ne adaptam la tot ce Dumnezeu ne aduce in cale...dar important e sa ramanem noi...Simo si Andre...noi trebuie sa ne adaptam...noi...forma in care Dumnezeu ne-a modelat pana acum...si sa ne lasam modelate si de acum incolo...noi, si nu altele...ce eliberare!
Atat diminetile cand ramanem fiecare singure cu Domnul, cat si serile, adica noptile cand petrecem toti 4 impreuna e atata revarsare de har...Dumnezeu ne vorbeste asa de specific, atat de personal, atat de atent, incat primim raspunsuri si pt cele mai mici chichitze, pe care le aducem cu sinceritate inaintea sa...si e asa fain ca dimineata, in timpul meu de partasie citesc din NT, iar seara citim cate 2 capitole din VT si atat de minunat se completeaza si inmanuncheaza totul...slava Domnului!
Astazi, am fost de dimineata la private school (la scoala privata) a fost fain...impreuna cu Simo i-am invatat un cantecel simplu in limba engleza despre prietenie, ne-am jucat cu ei diverse jocuri si Simo le-a vorbit putin despre prietenie...ce inseamna ea, care sunt manifestarile ei etc...totul in stilul fain si simplu al Simonei...mie mi-a fost drag sa o ascult, d’apai copilasilor... asa m-am bucurat ca astazi am simtit-o pe Simo mult mai intarita de Dumnezeu, ieri a avut parte de o zi mai grea, dar Domnul ne-a pus una langa cealalta sa ne intarim, sa ne completam, incurajam si ne dorim asa de mult asta...eu pentru ea...ea pentru mine...sa ne jucam de-a „sotul si sotia” ...sa fim un ajutor potrivit una pentru cealalta...si impreuna sa stam la dispozitia lui Dumnezeu.
La children club de la biserica l-am reintalnit pe iubitul meu Sankar (copilasul meu)...i-am cunoscut si sora...am reusit sa-i vorbesc putin si chiar sa facem o poza impreuna...pe urma s-au adunat copilasii cu gramada...trebuie sa fiu atenta ca ei sa nu simta ca fac vreo diferenta intre ei, si nici nu vreau fac, dar e drept ca pentru Sankar nutresc ceva mai mult decat pentru toti ceilalti...doar e baietelul meu de atata vreme, de fapt baietelul nostru, al grupului de partasie de vineri seara...”fetele de vineri seara” cum ne mai auto-numim noi
Dupa children club am ramas la „tineret”....un fel de partasie restransa...au participat 3 tineri, adolescenti...a fost un timp benefic, din care eu am avut de invatat... Insa spre sfarsit, nu m-am mai putut concentra...doi „cipchirii” (arata ca niste soparle) alergau de zor pe unul din peretii bisericii...am inceput sa simt tot felul de furnicaturi pe sira spinarii....Ioana ne-a avertizat ca din sezonul asta vor aparea din ce in ce mai multe...sa nu lasam nimic deschis...usa de la balcon, nimc, nimic...si sita de la geam sa o verificam sa nu aiba nici o deschizatura ca imediat se streacoara si pe urma nu mai scapam de ele...au asa o repeziciune...deocamdata, nu am gasit nici unul in apartamentul nostru...insa indienii in casele lor au...avem un bun „calau” la casa...Dani ..sunt partial inofensive, in sensul ca nu musca, dar lasa in urma lor o substanta asemenea melcilor care e otravitoare si daca atinge mancarea sau obiecte pe care le introducem in gura pot provoca moartea....eu nu de moarte ma tem, ci de ele...sunt asa scarboase...yeaaakkkks...ne rugam cu Simo sa n-avem parte de „compania” vreuneia cat timp stam aici...ori noi, ori ele ...lasand gluma la o parte, cred ca Domnul ne intareste si in directia aceasta...mai ales pe mine, insa nici pe Simo n-o vad cu mult mai brava...daaar... putem TOTUL in Hristos care ne intareste! Da??!! TOTUL!!!
E cu mult trecut deja de miezul noptii...e 8 martie!!!!era sa uit...trebuie sa ma pregateeeesc...indienii ne-au pregatit o petrecere supriza, dream baby, dream, vezi sa nu..pasarea malai viseaza...insa noi am facut un mic cadouas Ioanei...i-am cumparat un mic calculator care sa o ajute in toate socotelile zilnice pe care le face....Alysha i l-a stricat pe cel vechi si tare multa nevoie are de el....aaa, si i-am mai cumparat ata alba si neagra, ca am auzit-o zilele trecute ca nu mai are si trebuie sa cumpere...un cadou practic pentru o femeie prectica, insa mesajul scris a fost de la femeie la femeie, de fapt de la femei la femei, ca am fost doua: S&A. Asa mandre am fost cu Simo de noi insine ca am reusit sa negociem calculatorul cu 10 rupees...yes, yes, yes! (aici tot se negociaza, si noua asa ne displace asta, e mai decat cu tiganusii nostri romani, indienii sunt si mai exagerati in „arta negociatului”)
Cat de minunat s-a nimerit sa cada 8 martie anul acesta... exact duminica, cand ma rog in mod special pt familie. De abia astept sa o sun pe mami... femeia cea mai importanta din viata mea...pe urma pe Moni...ma insufleste gandul asta si ma trimite repede la culcare ca sa zboare mai repede timpul pana maine...somn usor, Doamne drag, si sa sti ca acum iti sunt asa recunoscatoare ca m-ai tesut femeie...multumesc ca ma inveti sa ma accept si sa ma las iubita si sa iubesc...Te iubesc, Domnul meu...prezenta Ta va fi cadoul perfect pentru mine maine dimineata!
PS: Desi duminica n-am mai apucat sa scriu aici, merita sa mentionez ca pe langa prezenta Domnului, am mai avut si o alta desfatare: un buchet atata de frumos de trandafiri portocalii (portocaliu, daaa, a tinut minte ca-mi place culoarea...de parca ar fi putut sa uite )...si exact cum imi place mie: simplu, toate legate impreuna, fara toate brizbizurile pe care romanii le pun, de parca florile n-ar fi suficient de frumoase prin ele insele...a fost asa de minunat si de neasteptat. Dupa ce am ajuns de la biserica, si dupa ce am pranzit, m-am intins un pic si am atipit, de fapt m-am pus sa citesc si am atipit (mereu patesc asa mai nou), dar nu dupa mult timp am fost trezita de chiuielile Simonei si de miscarile din jur...Dani, singurul barbat din casa asta formata din 3 femei si o fetita pe cinste ne-a inseninat ziua cu 3 buchete de flori, unul pentru fiecare...8 martie in India, yeeeeeee... Dani si-a amintit si ne-a gasit si flori, adunate in buchete (ca ghirlande pt zeitati gasesti la tot coltul, dar sincer florarii si buchete de flori n-am vazut vanzandu-se nicaieri)...Ioana mi-a spus ca recent s-a deschis o florarie in Patna...asa m-am bucurat de gestul lui, ca parca m-am simtit acasa...radeam cu Simo ca nici acasa nu primim asa flori faine.
Domnul sa-i rasplateasca ca tare ne-a imbucurat.
