LUNI, 2 MARTIE 2009

Mi-e drag deja să mă trezesc, se crează o mică rutină drăguţă...Simo se roagă deja, iar eu am la cap cafeaua gata pregătită şi caldă...sper să nu ajung o răsfăţată...mi-e dragă cafeaua pentru că deşi nu am nici cea mai mică pretenţie să mă trezesc cu ea gata pregătită, e felul lui Simo de a-mi arăta că mă iubeşte, ştiu că o face cu drag de mine, şi eu din drag, poftă şi nevoie o beau până la ultimul strop. ...vreau să-mi pun capul la bătaie să o răsfăţ şi eu cu ceva...cred că s-ar bucura dacă aş lăsa-o să scrie ea pe laptop în timpul zilei, cînd avem liber, şi eu să rămân să scriu doar noaptea, după ce ne terminăm activităţile...pot să fac asta şi vreau; vb lui Marius: „Doamne ajută!” Ar fi fost minunat să fi avut două laptopuri, dar bine că Domnul ni l-a dăruit şi pe ăsta, că altfel ar fi fost şi mai aiurea. După timpul devoţional, am mers la şcoala privată...am început deja să reţin numele personalului de acolo: Sheeba (director secundar), Sheila, Leena (una dintre cele mai competente profesoare), Santos (foarte simţit, conştiincios, a fost cu adevărat schimbat de Hristos), Ravi, Shalini (cea cu ochelari), Mangin (femeia de serviciu....e atâta de frumoasă şi are o ţinută atâta de distinsă, că ai impresia că ea e directorul, foarte finuţă) şi Rubi, cea de-a doua femeie de serviciu. Personalul e creştin şi catolic, dar nu în sensul strict al cuvântului...Dani ne spunea că creştinii indieni afirmă că minciuna curge prin venele lor, că nu se pot abţine de la minciună şi înşelătorie, dar sunt şi oameni schimbaţi fundamental de Dumnezeu, e drept că procesul acesta e foarte lent şi diferit, dar aduce rod şi rezultate.

Spre dupa-masă, Dani ne-a dus „pi centru” ...e un pic altfel zona asta, clădirile mai impunătoare, dar peste tot domneşte aceeaşi mizerie şi haos de nedescris...traficul de aici e infernal de-a dreptul, mă tot uit după ce trecem cu maşina, că am impresia că oamenii sunt striviţi lângă mine...îl admir pe Dani pentru sângele rece cu care şofează. Ioana, deşi adoră să şofeze, în ţară de abia apucă să se urce la volanul maşinii, aici nici nu se gândeşte să puna mâna pe volan, şi nici măcar să stea în faţă în stânga şoferului, da, în stânga pentru că aici volanul e pe dreapta, întocmai ca şi la britanici. Nu mă adâncesc în detalii despre ce am văzut efectiv în centru, citind rândurile Simonei din jurnalul de astăzi, a surprins totul foarte cuprinzător....chiar m-am amuzat, că am aflat informaţii suplimentare din rândurile ei, deşi eram în aceeaşi maşină cu Simona când Dani ne povestea ce-s cu clădirile din jur...e aşa o gălăgie şi cum am şi eu deficienţa de auz, clar că îmi scapă anumite informaţii...mă şi rog pentru asta, ca Domnul să-mi dea un supliment de putere de concentrare, şi să mă ajute să înţeleg tot ce am nevoie pentru munca şi activităţile de aici, în rest mai aflu şi eu din paginile din jurnalul Simonei.

Extras din jurnalul Simonei: „….abia aşteptam sa vad si alta parte a ceea ce inseamna un mare oras indian…decat galagia si aglomearea mizerabila din partea inferioara in care traim acum…am ramas insa si ami socata pe drum spre centru…pt ca s-a marit aglomearea chiar daca eu credeam altceva….intr-adevar se observa o diferenta vizibila intre cartierul nostru si centrul Patnei…altfel de drumuri , putin mai de calitate, sunt multe cladiri impunatoare, multe magazine…dar conceptul de aglomerare, galagie si mizerie este valabil si acolo doar ca la un alt nivel….mi-a placut foarte tare, un Colegiu catholic, care arata atat de bine pe dinafara…mare, frumoasa si moderna arhitectura…iar ca si o emblema aparea un porumbel..planetele existente si o cruce…a fost chiar impresionant sa vad o cruce expusa intr-un mediu in care 90 % dintre locuitori habar nu au de jertfa Domnului Isus si de semnificatia vitala….am vazut mai multe cladiri dragute..o banca impresionanta…Dani ne-a zis ca e cea mai mare banca poate si din India…Bank of India…era de remarcat din pricina marii ei intinderi ca si teren..chiar e foarte mare fata de ce am vazut pana acum in India…cea mai linistita zona din toata India vazuta de mine pana acum am remarcat-o intr-o zona ..Maidan..numita de ei…ca un stadion…acolo ne-a zis Dani ca au loc sarbatorile lor ….a fost placut sa vad ca au macar un loc unde e cat de cat mai liniste….mi se parea de realizat asemanrea cu High Park of New York..:))….mi-a placut un monument aflat undeva ca intr-o rodonda..ce reprezenta o inchinare unui erou necunoscut..era ingradit si foarte curat …un parculet plin de flori ingrijite si foarte vii ca si culori , imprejmuia mareata si impozanta stauie….mi-a placut mult…pt ca era ceva total diferit de ce am vazut pana acum….am observat si un spital pe acre Dani ni l-a descries ca unul destul de bun si curat…dar…in toate partile, chair daca exista asemenea cladiri..chiar daca merita admirate si scoase in evidenta cu o oarecare masura de calificative…DOMNESTE…mizeria crunta peste tot…maldare de gunoaie si resturi pe marginea drumurilor , pur si simplu aduc o nota de-a dreptul infecta tuturor peisajelor, punand totul, dar absolute totul intr-o umbra negricioasa si fara nici un fel de farmec…

Cel mai amuzant moment de pana cum in iesirile noastre de recunoastere l-a reprezentat un moment al zilei de azi…eram in masina cu Andre, Alisha si Dani…pt ca Dani ne spusese ca trebuie sa mergem pana la un notar..eram chiar entuziasmata in mine sa vad in sfarsit ceva poate,putin mai oficial…in mintea mea, notiunea de notar…atragea dupa sine un loc mai diferit prin insasi natura muncii la un alt nivel…..am avut un soc insa imbinat cu rasete infundate neexprimate din pricina auditorului de indieni super extra mega curiosi …JJ…”biroul notarial “de fapt…era in plina strada….o zona mizerabila la maxim, plina de cantitati constitente de gunoaie, imprejmuiau un loc in care se aflau masute vechi dintr-un lemn de o foarte proasta calitate, pe acre se aflau masini de scris de pe vremea lui Pazvante Chioru”..iar asta e o varianta imbunatatita de redare a adevarului fapticJ…..serios…am ramas de-a dreptul socata sa vad cum isi desfasurau oamenii aceia activiatatea destul de important …pt ca redactau acte pline de importanta…Dani spre exemplu avea nevoie de 4 exemplare de ceva forma de contarct cu o apostila si o stampila ….am ramas atat de socata ca nu ami puteam sa scot o vorba…nu as fi crezut ca voi ajunge sa vad asa ceva…cred ca Evul Mediu era elegant in posibilitati de trai fata de ce e India in momementul si locul in care ma gasesc…la marginea drumului erau niste sate dintr-acelea ca la noi de tigani…adica corturi , de care atarnau oale sparte murdare, copiii goi , negri si foarte jegosi alergand prin fata lor, mormane de resturi de hartie si oameni plini de mizerie cu fete palide, slabe si atat de triste, reduse, fara nici o forma de entuziasm ….”

Seara, trebuia să mergem cu Dani, dar nu a mai avut timp să treacă pe acasă să ne ia...Domnul a făcut lucrul acesta foarte bun, pentru că aşa am mai putut petrece timp, eu şi Simo, doar noi două, să vorbim, să ne rugăm...s-a instalat o răceală, sau o lipsă de comunicare cu care noi nu eram obişnuite...nici vorbă de lipsă de comunicare totală, dar acea unitate în duhul noatru, cicălelile noastre drăgălaşe...am vorbit despre asta, şi am luat hotărârea să petrecem ceva timp şi numai noi două, măcar într-o rugăciune pe zi, probabil că seara după părtăşia comună cu Dani şi Ioana...simţim vital să ne ştim una, chiar şi în diferenţele dintre noi, să povestim, să împărtăşim impresii, opinii, să depănăm amintiri...mai presus de colaboratoare în această lucrare, suntem prietene, prinţese ale aceluiaşi Cer, fiice ale aceluiaşi Dumnezeu...şi nu vrem să pierdem asta cu nici un preţ, şi suntem conştiente că dacă nu vom fi vegheatoare, şi nu vom investi şi depune efort, Satan va încerca să dizolve tocmai această legătură dintre noi...am fost puşi en-garde de absolut toată lumea că aici există un duh de dezbinare, dar cerem biruinţa în Hristos.

Seara a fost atât de frumos la părtăşie, ca de altfel în fiecare seară până acum. Citim câte două capitole, pe urmă discutăm asupra lor şi ne rugăm, şi de fiecare dată Dumnezeu pune ceva nou în mintea şi inima mea...aseară, în mine m-am gîndit la cât de cumplit e să pierzi slava Domnului, aşa cum au făcut-o israeliţii prin capturarea Chivotului Legământului, şi că orice aş pierde în viaţa aceasta, de slava Domnului şi prezenţa Lui nu m-aş putea lipsi nicicând, dorinţa asta e mai presus de orice dorinţă.