DUMINICĂ, 1 MARTIE 2009

Astăzi dimineaţă ne-am trezit şi nu am început activităţile până ce nu am petrecut împreună un timp special de rugăciune pentru ceea ce va urma la adunare. Am încredinţat totul în mâna lui Dumnezeu. Biserica se află într-o clădire micuţă, foarte modestă. Am dat mâna cu toţi (aprox 25-30 persoane+copii). L-am cunoscut pe Amit (18 ani), cel care urmează să ia botezul în curând. Pare un băiat aşa schimbat, sincer si dornic sa guste mai mult din Dumnezeu. Familia Olariu din biserica noastră Micălaca se roagă mult pentru el. Am cunoscut-o şi pe Renu, care a primit botezul în cursul anului trecut, o femeie mărunţică şi atât de slabă, dar cu o privire limpede…e aşa o mare diferenţă între indienii care l-au primit pe Hristos în viaţa lor şi între ceilalţi hinduşi, musulmani . Dumnezeu cu adevărat transformă oamenii, în interior şi exterior totodată. Nu am înţeles nici un cuvânt de la timpul de laudă şi închinare, dar în mod tainic l-am simţit pe Hristos lângă mine, în mine. Aşa m-am bucurat în rugăciune, ca şi când aş fi fost în biserica noastră din Micălaca. Am simţit atât de puternic atingerea Domnului şi o bucurie atât de mare mi-a inundat sufletul. Am fost aşa de întărită să văd că Domnul meu drag, e acelaşi oriunde…mi-au venit în minte cuvintele psalmistului că de Dumnezeu nu te poţi ascunde, EL E ŞI LA MARGINILE PĂMÂNTULUI, şi aici în India, exact acelaşi ca şi în România. Îi sunt recunoscătoare că deşi adesea gândul meu fuge înspre cei de acasă, familie, prieteni, biserică, fraţi şi surori, totuşi puterea Lui mă susţine şi mai mult decât atât revarsă bucurie şi mângâiere peste întreaga mea fiinţă. M-am simţit atât de acasă în mijlocul adunării, pentru că prezenţa Domnului mi-este familiară, şi în dimineaţa asta L-am simţit pe El în adunare. Lauda şi închinarea a fost condusă de Mathew şi Maria, soţ-soţie. Matthew a fost şi traducătorul lui Dani şi al nostru, ei s-au născut în familii creştine, mi se par oameni dedicaţi şi sinceri. După timpul de închinare a fost un moment în care cine a dorit şi a îndrăznit s-a ridicat în picioare împărtăşind bisericii un motiv sau mai multe de mulţumire din săptămâna care a trecut. La un moment dat s-a ridicat un bărbat tânăr şi mai îngrijit decât ceilalţi şi a rugat ca biserica să se roage pentru el că e dependent de multe vicii, printre care e şi consumul substanţial de droguri. Dani urmează să se întălnească săptămâna asta cu el. Domnul să-l inspire!

După masă, am sunat acasă pentru prima dată. Am vorbit cu mami, nu am putut închega o conversaţie foarte lungă, doar am asigurat-o că sunt bine, foarte bine chiar. I-am simţit căldura din glas, şi am avut încă o dată confirmarea, că mama tot mamă rămâne, indiferent cât timp nu-şi mai vede copilul, dragostea ei nu scade odată cu distanţa...mă rog zilnic pentru ea, ca Domnul să o întărească în tot acest timp, cu o inimă liniştită şi încrezătoare în puterea Lui.

Seara am petrecut mai mult timp în rugăciune împreună. Mă simt atât de înălţată şi întărită în Dumnezeu în momentele de rugăciune şi citire a Scripturii. Am zăbovit asupa psajaului din Ioan 15: “Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă”…cum putem rămâne în El şi El în noi? Vs 7 ne dă răspunsul: parafrazez: Dumnezeu rămâne în noi prin Cuvântul Său, noi rămânem în El prin intermediul rugăciunii. Am hotărât că mai presus de orice facem, contează ce suntem noi, să rămânem în El, ne-am rugat în direcţia aceasta, pe urmă am mijlocit pentru disponibilitatea noastră de a sta în voia Domnului, în mod specific, ne-am rugat unii pentru alţii, şi nu ştiu exact cât timp am petrecut în rugăciune şi cântare, dar cred că am depăşit două ore, şi nu mi se părea prea mult.