MIERCURI, 4 MARTIE 2009

E ora 23,00 şi mă simt atât de obosită. Nu zăbovesc mult scriind aici...am avut parte de o zi frumoasă...astăzi am postit cu toată echipa: Dani, Ioana, Simo, Matthew&Mary...demult n-am mai postit până la 7 seara. Domnul mi-a dat izbândă şi nu m-am simţit nici aşa rău, nici foame n-am simţit, dar am fost mai slăbită decât în celălalte zile...de dimineaţă ne-am întâlnit la biserică pentru un timp de părtăşie cu soţii M&M ii voi numi de-acum (Matthew&Mary). Au fost două ore aşa, ca de respiro, în Cuvânt şi rugăciune...am mijlocit pt multiple motive, sunt însă prea obosită acum ca să mai intru în detalii. De acolo am mers la cumpărături cu Ioana, am mai cumpărat nişte materiale din care să ne croim haine, aici se vând aşa interesant, material gata tăiat pentru bluzele astea lungi, eşarfa gata făcută, şi material pentru pantaloni, croitorul trebuie doar să ajusteze şi să facă un fel de finisaje, după preferinţa clientului (gulerul, lungimea, lăţimea etc). În timp ce căutam o otorişcă ca să ne întoarcem, chiar la picioarele mele un indian a căzut de pe motorul său, nu de minunată ce sunt, ci datorită unei maşini care s-a băgat în el. M-am speriat pentru că totul era aşa strâmt în jur, , nu aveam spaţiu să fac nici un pas îndărăt, ei nu au trotuare, trebuie să te strecori printre maşini, vaci, otorişte, biciclete, oameni etc, pericolul te paşte aici la fiecare pas...ieşind din apartament te poţi aştepta la orice...poţi fi strivit în orice clipă, şi totuşi nu sunt răpusă de teamă, deloc chiar...doar când văd din ce mă scapă Dumnezeu realizez cu câtă atenţie ne ocroteşte El zilnic...aici realizez mai mult decât acasă.

Seara am avut o altă întâlnire de părtăşie la bise şi cu Santos şi Amit...au trecut repede cele 2 ore pentru că a fost fain, dar simţeam cum puterea mea de concentrare scade din ce în ce mai mult...în seara asta şi Simo a fost terminată...nici nu faci mare lucru parcă peste zi, dar haosul ăsta te stoarce de puteri. După părtăşia de la biserică am oprit la croitor, era „verişor” (adică musulman...e un limbaj codificat pe care-l folosim...”verişor”=musulman, „vecin”=hindus). A fost tare amabil cu noi...ne-a promis că ne termină hainele până sămbătă seara...mai repede decât ne aşteptam. În seara asta, pe stradă a venit Dani în mână cu un porumb prăjit...pfooai, mi s-a făcut aşa o poftă...Ioana, repede să nu mă lase să mă „ambalez” mi-a spus să stau liniştită că e prăjit din bălegar de vacă (aici pe toate gardurile e lipit bălegarul de vacă ca să se usuce iar apoi e folosit ca şi combustibil)...degeaba mi-a descris grătarul şi bălegarul...dacă Dani poate mânca şi eu pot, dacă el nu e deranjat la stomac nici eu n-am să fiu....şi l-am rugat să-mi cumpere şi mie unul...a fost aşa amuzant că Ioana era aşa pornită să mă descurajeze să mănânc, pe când Dani îmi aţâţa pofta şi mă încuraja că e ok, că la temperatura aceea la care e prăjit dispare orice bacterie...şi am mâncat, şi nu-mi pare rău...şi aş mai mânca vreo doi chiar şi acum când scriu...a fost gustos porumbul meu prajit pe bălegar de vacă ...în ce priveşte mâncarea, mi-ar plăcea să am mai multe ocazii să-mi bag nasul prin oalele lor, adică să degust şi să învăţ câteva trucuri din felul lor de a găti, că unele chestii pe care le văd la marginea drumului arată tare interesant, păcat că se vând într-o mizerie ordinară de nedescris... dar dacă aş găsi vreo indiancă, care să fie câtuşi de puţin mai curată...multe mai visez şi eu.

Aşa mă oboseşte veşnica lor târguială la cumpărături, încercarea lor continuă de a înşela, bombează preţurile fără nici un scrupul, le dublează şi triplează la secundă, doar pentru că ne văd albe.....wooow, era să uit...astăzi, în otorişca dinaintea maşinii noastre ne făcea cu mâna....o albă....incredibil...aşa m-am bucurat...Dani&Ioana o cunoşteau...e aici de două luni pentru a face un studiu despre triburi, nu ştiu cât va mai sta nici dacă o voi mai întâlni, dar cert e că m-am bucurat de prezenţa ei...

În drum spre casă, seara, pe întuneric, am trecut pe lângă un cortegiu funerar, mai mulţi indieni care făceau gălăgie şi cărau pe umeri o targă cu un cadavru acoperit şi împodobit cu chestii de-ale lor...îl duceau să-l incinereze pe Gange, râul lor sfânt...ce privelişte deprimantă...încă un suflet pierdut, chinuit cât a fost în viaţă, chinuit acum pentru o veşnicie

Mi-e somn...mă culc cu acelaşi gînd...”Doamne, Te rog...ajută-mă să privesc la milioanele de suflete ce mă înconjoară prin ochii Tăi, să-i iubesc cu inima Ta, să le slujesc cu fiinţa mea, aşa cum Tu m-ai slujit pe mine atunci pe cruce, când eu nici măcar nu ştiam că am nevoie de Tine”. Amin